Localitatea Zaboloteni se afla la granita cu Republica Moldova, in comuna Trifesti, la 35 km de Iasi.
Biserica are hramul “Sfintii Arhangheli Mihaiil si Gavriil”. Este situata in centrul satului, avand baza in forma de cruce cu turla centrala pe naos si o arhitectura foarte bine proportionata in stil moldovenesc.
Piatra de temelie a fost pusa in anul 1998, sfintita de P.S. Calinic Botosaneanul, protopop fiind Pc. Pr. Constantin Andrei. Lucrarile de constructie au decurs lent, fiind efectuate de catre localnici, condusi de un inginer constructor.
La inceputul anului anului 2007 a fost instalat ca preot paroh Moisii Iulian. Stadiul lucrarilor era de zidarie si bolti pana la nivelul patratului de la turla centrala. Apoi lucrarile au continuat cu un sprijin substantial din partea guvernului, dar si cu ajutorul enoriasilor si al donatorilor, ajungand ca in 2009 sa fie terminata pe exterior. Activitatea liturgica pe toata perioada constructiei s-a desfasurat intr-un paraclis amenajat intr-o cladire apartinand inspectoratului scolar.
Tot in 2009 a fost construita si o casa sociala, a fost dotata biserica cu incalzire termica pe centrala cu lemne, reusind ca in toamna aceluiasi an sa incepem sa slujim in noul lacas.
Stimulati de pornirea generala de infrumusetare a locasului de cult, in 2011 enoriasii parohiei in frunte cu preotul paroh si consiliul parohial, au luat hotararea de a face demersurile necesare in vederea impodobirii acesteia cu pictura, din contributia credinciosilor si a eventualelor donatii sau sponsorizari. In prezent s-au finalizat lucrarile de pictura doar pentru altar si naos.